Horoscop Peşti 2016 serviciu carieră

Horoscop-Pesti-2016-Serviciu

În următorii doi ani aspectele care ţin de carieră şi reputaţie devin mult mai importante pentru voi. În actuala configuraţie din horoscop sunt comune două situaţii: unii dintre voi vor decide sau vor fi puşi în situaţia de a încheia un proiect pe termen lung sau o anumită direcţie pe care aţi urmaţ-o până acum (şi poate urma fie o nouă direcţie sau o pauză), iar alţii îşi vor asuma responsabilităţi suplimentare, vor promova într-o poziţie care vă solicită mult mai mult. În primul caz, dacă evenimentele au loc până în septembrie este vorba de noi contracte sau parteneriate care nu coincid cu ceea ce faceţi în acel moment şi care sunt suficient de atractive pentru a vă determina să vă schimbaţi orientarea. Dacă acest lucru se materializează după 10 septembrie, cauzele acestor decizii sunt de natură materială. Indifierent de situaţie (şi acest lucru se aplică şi în cazul asumării de responsabilităţi suplimentare), direcţia nouă în care vă veţi îndrepta este extrem de solicitantă şi va presupune organizare, muncă suplimentară, structurare şi efort însă rezultatele vor fi pe măsură.

Pentru a clarifica cele descrise mai sus şi pentru a exemplifica situaţiile descrise, am să ofer câteva exemple ale unor evenimente declanşate de tranzitul lui Saturn în Săgetător, în casa a 10-a. Audrey Hepburn spre exemplu, în perioada tranzitului lui Saturn în casa a 10-a a refuzat să joace în numeroase filme din motive care ţin de partenerul de viaţă şi copii. Carl Jung la primul tranzit de acest tip se întoarce din călătoriile din Africa şi urmează o perioadă de structurare şi organizare informaţiilor acumulate, la al doilea (1955) începe să se retragă din atenţia publică, George Clooney primeşte primul său rol major odată cu acest tranzit. Pentru Whitney Houston este perioada înregistrării şi lansării albumului Whitney care îi va aduce notorietate internaţională.  După cum putem observa, modul în care ne influenţează acest aspect depinde de perioada din viaţă în care ne aflăm cât şi de aspectele din astrograma personală. Oricare ar fi momentul sau situaţia, Saturn în această poziţie pune accentul pe responsabilitate – modul în care ne raportăm la situaţiile cu care ne confruntăm diferă însă de particularitatea momentului din viaţă şi a priorităţilor pe care le avem acum. Ceea ce trebuie să reţinem însă, este că indiferent de cât de dificil ni se pare să continuăm sau să ne implicăm într-o anumită direcţie, dacă alegem să facem acest lucru cu seriozitate, rezultatele vor fi pe măsura efortului depus.

Pentru o analiza completa si personalizata va recomand raportul Evenimentele Anului.