Astrospot

AstroJurnal

Calendarul din Cairo

Păstrat pe un papirus vechi, ne-a rămas de pe vremea egiptenilor ceea ce seamănă cu un horoscop din ziua de astăzi. O influență a fiecărei zile. Anul Nou începea atunci când Sirius se vedea la răsărit (eveniment care la noi are loc pe data de 6 iulie), avea 3 sezoane, fiecare sezon 4 luni de câte 30 de zile. Pentru a corecta diferența, la începutul fiecărui an egiptenii au adăugat încă 5 zile. Vă reproduc mai jos, calendarul pentru prima lună a anului.

Prima lună a lui Akhet: Tekhy

Zilele 1–10 ale lunii Tekhy

1.Prima zi a anului
Foarte favorabilă
Este ziua nașterii lui Ra-Horakhty. Nilul începe să crească. Toți zeii și oamenii sărbătoresc.

2. Foarte favorabilă
Este ziua în care Ennead merge înaintea lui Ra.
Dacă vezi ceva în aceasta zi, va fi bine.

3. În cea mai mare parte favorabilă
…
Oricine este născut în această zi va muri din cauza unui crocodil.

4. În cea mai mare parte favorabilă
Zeii merg contra vântului.
Nu naviga pe o barcă de azi. Nu face nimic în această zi.

5. Foarte favorabilă
Zeii sunt pașnici în cer, navighează pe Marea Barca.
Dacă vezi ceva în aceasta zi, va fi bine.

6. În cea mai mare parte negativă
Oricine e născut în această zi va muri călcat în picioare de un taur.
…

7. Foarte favorabilă
Este ziua de Bun Venit a creșterii râului și de aducere de ofrandă zeilor.
Dacă vezi ceva în aceasta zi, va fi bine.

8. În cea mai mare parte favorabilă
Este ziua în care Ra merge mai departe …
Nu ieși noaptea afară în această zi.

9. Foarte favorabilă
Aceasta este ziua care aduce pace în inimile celor de la orizont, în fața Maiestății Sale, Ra.
Dacă vezi ceva în aceasta zi, va fi bine.

10. Foarte favorabilă
Aceasta este ziua de a merge mai departe a lui Hedj-Hotep. Totul este în sărbătoare.
Oricine s-a născut în aceasta zi va muri de bătrânețe.

Zilele 11–20

11. Foarte negativă
Aceasta este ziua a merge mai departe a Flăcării Mari. (Zeița Cobra care scuipă foc)
Aprinde focul azi. Nu te uita la un taur. Nu te împerechea astăzi.

12. Foarte negativă
Este ziua în care oricine este nesupus față de Ra va cădea în jos, dintr-o dată.
Nu ieși afară astăzi. Așteaptă până Ra va apune în orizontul său.

13. În cea mai mare parte negativă
Aceasta este ziua de ucidere a lui Meret Shemat (Zeița muzicii).
Oricine născut în aceasta zi va muri de orbire.

Meret era o zeiță populară printre oamenii de rând dar nu se bucura de aceeași prețuire la nivel oficial. De obicei este redata purtând pe cap un vas cu flori de lotus. Se spune că reprezintă a 8-a ora a nopții.

14. …
…
faceți daruri zeilor din orașul vostru.

15. În cea mai mare parte negativă
Este ziua mâniei lui Set.
Nu merge într-o barcă în aceasta zi.

Set (scris și Seth, Sutekh, Setesh, Seteh, Seti) , este cunoscut drept fiu al lui Geb și al lui Nut, fratele lui Isis, Nephthys și Osiris, este un zeu malefic, stăpân al deșertului, furtunii, întunericului și haosului reprezentat cu trup de ogar cu coadă despicată și cu botul prelung.

16. Foarte negativă
…
Oricine s-a născut în aceasta zi va muri din cauza unui crocodil.

17. Foarte negativă
Este ziua în care oferta făcută lui Sobek a fost retrasă.
A nu se consuma nici un pește azi.

18. Foarte favorabilă
Este ziua în care Heru a fost judecat ca fiind mai mare decât fratele său Set.
Dacă vezi ceva în aceasta zi, va fi bine.

19. Foarte favorabilă
Ennead este în sărbătoare, în fața Ra, o zi fericită în cer.
Arde tămâie.

20. Foarte negativă
Este o zi în care cei mari – urmașii lui Set și Heru – sunt în conflict.
Nu face nici o lucrare în aceasta zi.

Mitul conflictului lui Set cu Horus, Osiris și Isis este redat în multe surse egiptene. Osiris, este fratele lui Set și căsătorit cu Isis. Set este invidios pe acesta, îl ucide și îl dezmembrează. Isis, reasamblează corpul lui Osiris și un alt zeu (uneori Thoth alteori Anubis) îl mumifică. Sub forma acestei mumii arhetipale, Osiris domnește în lumea de după ca și rege peste spiritele merituoase. Fiul său Horus (Heru), devine inamicul natural al lui Set.

Zilele 21–30

21. Foarte favorabilă
…
Adu ofrande urmașilor lui Ra. Nu omori un Taur; nu îl lăsa să îți taie calea. Este o zi în care trebuie să fii prudent față de tauri.

22. Foarte negativă
Este ziua în care Ra a înghițit toți zeii. Când se deplasează el îi omoară și îi vomită în apă. Corpurile lor se întorc la pești iar sufletele la păsări.
Nu mânca pește azi. Nu încălzi ulei. Nu mânca păsări.

23. Foarte negativă
Aceasta este ziua care a făcut ca inima dușmanului lui Ra să sufere.
Oricine s-a născut în aceasta zi nu va trăi. Nu asculta cântece și nu privi dansuri în aceasta zi.

24. Foarte favorabilă
Zeul Ra navighează în pace cu vânt favorabil.
Oricine s-a născut în ziua de azi va muri onorat la bătrânețe.

25. În cea mai mare parte favorabilă
Aceasta este ziua în care Sekhmet a mers mai departe în teritoriul din est și a respins confederația lui Set.
Nu ieși din casa ta și nu merge pe nici un drum pe timp de noapte.

Sekhmet: zeița luptătoare a Egiptului de Sus. „Cea puternică”, reprezentând aspectul puterii zeității feminine. Soția lui Ptah, mama lui Nefertem, fiica lui Ra, era respirația de foc a Ochiului lui Ra. Unii faraoni din perioada dinastică timpurie erau considerați a fi concepuți de Sekhmet.

26. Foarte negativă
Aceasta este ziua în care Heru s-a luptat cu Set.
Nu face nimic azi.

27. Foarte favorabilă
Aceasta este ziua păcii între Heru și Set.
Ia-ți o vacanță azi. Nu omori reptila ankhy.

28. Foarte favorabilă
Zeii sunt fericiți când văd copiii lui Nut (Heru și Set).
Dacă vezi ceva în aceasta zi, va fi bine.

29. În cea mai mare parte favorabilă
…
A nu se aprinde focul în casa azi. A nu se arde tămâie. Nu ieși pe timp de noapte.

30. Ultima zi a lunii.
Foarte favorabilă
Casa lui Ra. Casa lui Asar. Casa lui Heru.
Dacă vezi ceva în aceasta zi, va fi bine.

Tot din rubrica AstroJurnal

Toate articolele rubricii