anxietate– adnotari astrologice pe marginea unui articol a lui Alfried Längle: În mrejele fricii: Prin ce îsi dobandeste anxietatea forta?

In mod obisnuit la ceea ce este periculos si amenintator acordam doar atata atentie cat sa nu actionam neglijent. De obicei suntem preocupati de ceea ce este concret – Saturn. Ne dedicam lucrurilor, fiintelor care sunt aici, acelora pe care le tinem concret in mainile noastre. Altfel stau lucrurile însa atunci cand ne este frica. Atentia se va orienta din ce in ce mai mult spre ceea ce este posibil, ceea ce s-ar putea intampla – imaginatia, lumea posibila sau imposibila a lui Neptun.

De cele mai multe ori sentimentul anxios nu ramane cantonat la situatie. Anxiosul simte ca s-ar putea intampla lucruri cu mult mai grave, de ex: un accident pe drum. S-ar putea sa fie un moment de neatentie sau o defectiune la masina sau careva sa intre in el cu toate ca a condus preventiv. Astfel de sentimente, de a ajunge chiar si nevinovat la o nenorocire si de a fi de fapt lipsit de aparare, il însotesc pe anxios în permanenta. Abia de se încumeta sa se gandeasca la asta. El nu vrea sa devina superstitios, sa vada cai verzi pe pereti, sa se discrediteze. – Se poate simti cum nesiguranta trezeste tendinte magice.

Saturn este guvernatorul Capricornului care este a 12-a zodie de la varsator – zodia care indica viitorul, posibilitatile, ceea ce va fi, a 12-a zodie indica lipsa de control in acea zona, imposibilitatea de a intelege toate aceste posibilitati, toate ramificatiile unui posibil viitor, iar daca le dam curs si le materializam prin puterea celei de-a 2-a zodii de la varsator (Pestii) si prin guvernatorul ei, Neptun, obtinem o lume inspaimantaoare pe care nu numai ca nu o putem controla insa nici nu o putem intelege. Imperiul posibilitatilor este inepuizabil. Se pot intampla multe: un accident vascular cerebral, so deceptie in dragoste; decesul mamei datorita neatentiei personale, iar toate acestea doar pentru ca am uitat sa-mi fac rugaciunea de dimineata sau pentru ca astazi este 30, si inca 30.03, o data cu doi de trei, atat de critica si aducatoare de nenorociri, iar daca nu numar in permanenta nu inlatur nenorocirea iar mama va muri din vina mea….

S-ar putea întampla ca… – totul se poate întampla, tot ce este imaginabil si mult mai mult decat ne putem imagina. Nimic nu e sigur. Privita în felul acesta, viata pe care o ducem este îngrozitoare. De fapt nu exista absolut nimic, care cu putina iscusinta sa nu poata fi resimtit ca amenintator.

Probabil ca cei mai multi ar spune de indata: ca anxietatea rezida din faptul ca noi nu avem nici o putere asupra situatiei; ca nu o putem controla (Saturn indica planificarea, puterea de a prevedea, de a face ca lucrurile sa se desfasoare conform dorintelor noastre); ca ne simtim la bunul plac al destinului, al sforariilor celorlalti, al naturii – pe scurt al oricaror forte covarsitoare carora le cadem victima. – Dar sa ne întrebam mai departe: de ce este resimtit acest lucru ca infricosator? Asta deoarece nu pentru fiecare om o forta covarsitoare este la fel de rea: sinucigasului bunaoara, amenintarea nu-i provoaca frica. El nu se sperie de pieire.

Fortele covarsitoare provoaca doar atunci anxietate cand întalnesc la noi o anumita atitudine, atitudine ce realizeaza fundalul pentru dezvoltarea anxietatii. Atitudinea cea mai bazala pentru dezvoltarea unei anxietati este vointa de a trai. Sau, mai general: o vointa ce se opune la ceea ce ar putea interveni. De ex: atunci cand vrei sa traiesti, posibilitatea de a-ti pierde viata este înfricosatoare; daca nu vrei sa-ti pierzi banii ti-e frica de un crash la bursa; cand nu poti trai sau iti este foarte greu fara o relatie, doar gandul la o posibila rupere a relatiei iti provoaca teama. Anxietatea ne arata pista spre locul unde credem ca ne putem realiza existenta (Längle 1997) iar acest loc, in astrograma personala a fiecaruia este casa a 10-a, capricornul, Saturn – cea a ambitiilor personale, a locului in lume, a polanificarii, a raspunsului la intrebarea pe care fiecare a auzit-o in copilarie “ce vrei sa fi cand vei fi mare?” insa si a “cum vrei sa fi cand vei fi mare”.

Anxietatea ne arata insa si locul unde vrem prea tare, unde depindem prea tare de lucruri (structura, concret – din nou Saturn), unde avem prea putina distanta si calm, unde suntem prea tare fixati pe scopuri. Anxietatea ne arata de asemenea locul unde valorile si rezultatele sunt supraevaluate. Atunci cand aceasta este situatia, domneste un nivel de anxietate ridicat, iar noi devenim profund nesiguri. Deoarece, a vrea în permanenta sa influentezi deznodamantul, rezultatul, ceea ce se petrece si evenimentele, aceasta încercare deci, de a-ti supune tie însuti viata, nu este forma adecvata în care sa ne putem conducem viata. În felul acesta nu ajungem la „existenta”.

De aici rezulta ca aceasta anxietate crescuta poate fi vazuta de fapt ca o reactie sanatoasa. Ea are menirea de a ne retine de la a ne pierde, de a ne feri de pierderea vietii adevarate, de a nu aluneca total si iremediabil in bratele lui Neptun. Vazuta astfel, anxietatea poate fi înteleasa ca o via regia spre existenta (Längle 1997). Pentru ca a exista înseamna: a fi în dialog. Ca atare, a exista este un a se da pe sine în lumev – materializarea subconstientului in lumea concreta prin trecerea din nefiinta (pestii) in lumea concreta (berbecul), dar si un a se lua pe sine din nou înapoi precum si un a auzi ce anume „spun” lucrurile, un a privi cum ele se dezvolta. A exista este o permanenta alternanta între a face si a lasa sa ti se întample – a controla si a accepta. A exista înseamna a fi aici si acum si a pleca din nou, prezenta ce pregateste despartirea si cuprinde în ea la un loc o pendulare între viata si moarte pe parcursul întregii vieti.

Anxietatea se întemeiaza în faptul de a trai cu sentimentul, cum ca în circumstantele date nu putem fi. Atunci cand credem, sau chiar mai mult: simtim ca nu putem suporta ceea ce ar putea interveni, apare sentimentul de nimicire, de pierdere a terenului existentei de sub picioare. Simtim caderea într-un nimic care ne „nimiceste”. Anxietatea ne arata locul în care relatia cu fiinta este amenintata, unde se iveste un a nu-putea-fi – imposibilitatea materializarii, a te pierde in lumea deformata si lipsita de reguli a lui Neptun unde orice pare a fi si nimic nu este, unde totul este posibil si imposibil in acelasi timp. Absenta oricarei structuri (Saturn) duce la sentimentul de non-existenta.

Anxietatea îsi dobandeste forta în primul rand prin noi însine. Anxietatea ne poate prinde în mrejele ei doar daca traim cu sentimentul ca nu putem lasa [sa se petreaca] întamplarea posibila. A-putea-fi înseamna în primul rand: a putea lasa; a putea lasa lucrurile sa fie, a putea lasa evenimentele sa se întample. A putea lasa întamplarile sa ti se întample [….]: asta însemnand, a lasa întamplarea atat de libera încat aceasta sa ne ‘puna în fata ochilor’ „ceea ce este propriu” lucrurilor.

Atunci însa cand avem sentimentul ca „în aceste circumstante nu pot sau ca, doar foarte greu pot sa fiu”, atunci nu putem lasa lucrurile sa fie; vrem sa le controlam, trebuie sa le controlam, trebuie ca aparitia si rezultatul lor sa depinda de noi. Un astfel de control genereaza anxietate. El provine din anxietate si conduce din nou la anxietate. Coabitarea acestor forte aparent antogoniste nu este imposibila insa trebuie sa le gasim fiecareia locul in viata. Saturn nu poate exista fata Neptun, caci daca am incerca sa eliminam total printr-un exercitiu de imaginatie, existenta acestor multiple posibilitati pe care le alimenteaza Neptun, viata ar fi total lipsita de inspiratie, de acea fantana numita cretivitate, imaginatie si totul ar deveni o rutina stabila care ne-ar usca de tot ceea ce este viu si frumos pe cand daca ne-am afunda cu totul in lumea iluzorie a lui Neptun, lipsiti de orice ancora in realitate, am putea foarte bine sa fim un personaj de poveste.

Daca stim sa lasam loc si lui Neptun in viata noastra prin încercarea de a renunta la controlul asupra rezultatului, se va reduce anxietatea. Daca putem lasa lucrurile sa fie, sa le lasam sa se întemeieze în ele însele iar actiunea noastra sa o restrangem la ceea ce ne este adecvat atat noua cat si lucrurilor, atunci existenta noastra va fi usurata.

Bineinteles ca o astfel de atitudine de calm presupune mult suport interior. Noi am vorbit despre aceasta conditie pentru o existenta împlinita în teoria motivatiilor existentiale fundamentale. Atunci cand ai sentimentul ca în asemenea circumstante nu poti sau îti este foarte greu sa fii, cum vei mai putea lasa întamplarile sa fie? Cum vei putea admite de ex. sa faci un infarct miocardic, atunci cand ai sentimentul ca dupa o asemenea întamplare nu o sa mai poti trai? Si putem lua toate exemplele pe care deja le-am dat mei sus: daca m-ar parasi partenerul, daca as ajunge la psihiatrie, daca as cadea la examen: daca astfel de circumstante mi-au facut viata grea, daca atunci „n-ar mai fi viata”, de parca ar fi „gata” cu viata, ca si cum ar fi sfarsitul, chiar daca fizic as trai mai departe dar n-as mai putea face ceea ce fac cu placere – cum as putea ramane linistit într-o asemenea situatie? – Nu ar fi resimtit ca o neglijenta faptul ca nu am intervenit la timp pentru a preîntampina toate astea? O astfel de aparare se produce din dragoste de viata, de sine însusi si pentru propriul viitor.

Exact aici se închide capcana, cercul îndracit al anxietatii începe: cu cat putem mai putin, cu atat începem sa vrem mai mult. Cu cat avem mai putina forta, cu atat aspiram mai mult dupa ea. Cu cat suntem mai slabi, cu atat mai mult începem sa fortam. Cu cat putem îndura mai putin sa fim parasiti, cu atat mai mult încercam sa zadarnicim acest lucru, trebuie sa încercam. Ne simtim siliti sa facem totul pentru asta – si prin fortare obtinem exact efectul opus. Premisele pentru ca ceea ce ne înspaimanta sa apara, vor spori cu adevarat abia datorita propriului nostru comportament.

Watzlawick ar vorbi despre „self-fullfilling prophecies”. Dar ceea ce este rau în acest caz, este poate mai putin propria colaborare la nenorocire cat faptul ca spontaneitatea actiunii deviaza într-o presiune crescanda si obsesie. Trebuie condus împotriva curentului – iar viata va deveni în acest caz “ne-libera”, va fi coplesita de anxietati ce îngradesc (“Angst” komm von “Enge”) . Terenul existentei se pierde progresiv.

Da-ne un like si share sa stim ca ti-a placut