Între 14 februarie și 5 martie, zona relațiilor sentimentale devine mai activă, au loc o sumedenie de discuții și interacțiuni cu persoana iubită însă există și posibilitatea de a vă face rău singuri dacă vă veți alimenta temerile și veți lăsa criticile să evolueze.
Eclipsa de Lună din 18 august care are loc pe axa Vărsător – Leu indică nevoia de a lăsa în urmă acele obiceiuri relaționale care vă împiedică să avansați. Nevoia de a fi mereu aproape de persoana iubită, dependențele fie de o persoană sau de anumite aspecte ale relației voastre, lucruri din trecut de care vă este greu să vă desprindeți – toate acestea pot fi factori care contribuie la limitarea voastră, la renunțări în ceea ce privește planurile voastre de viitor sau libertatea personală. Acum este timpul să vă repoziționați și să lăsați în urmă trecutul. Dacă începeți în această perioadă o relație, s-ar putea să descoperiți în timp că ați renunțat la ceva ce vă doreați la momentul acesta iar această relație vine cu un preț pe care nu veți mai fi dispuși să îl plătiți. Nu luați decizii doar pentru că sunt confortabile acum.
Jupiter în Balanță: mai multă încredere în iubire
Din 10 septembrie, odată cu intrarea lui Jupiter în Balanță, urmează pentru voi o perioadă de un an în care veți fi mult mai activi, mai deschiși și mai energici. Încrederea în voi crește ceea ce va face să fiți mai exuberanți, mai vioi și mai sociabili, atrăgând persoane deschise și crescându-vă atât oportunitățile relaționale – pentru cei singuri – cât și capacitatea de a vă armoniza relațiile existente. Sunteți mai comunicativi și aveți tendința să interacționați mai mult cu persoanele din jurul vostru.
Marte în Vărsător și finalul de an
Între 10 noiembrie și 20 decembrie, în perioada în care Marte va tranzita zodia Vărsătorului, aspectele din horoscop indică o intensificare a celor menționate anterior, însă și posibile probleme în relații legate de individualismul persoanei iubite. Dacă există lucruri care vă deranjează, acum ele se vor acutiza și veți avea senzația (de cele mai multe ori îndreptățită), că persoana iubită este individualistă sau nu ține cont de ceea ce vă doriți. Dacă sunteți impulsivi și nu dați dovadă de diplomație, acest lucru poate duce la conflicte deschise. Cea mai bună utilizare a acestui aspect este, pentru cei singuri, începutul unei relații noi, iar pentru cei implicați deja într-o relație, găsirea unor scopuri comune în îndeplinirea cărora să vă implicați alături de persoana iubită.
Relațiile sentimentale devin mai stabile spre sfârșitul anului când veți fi mai realiști și mai practici atât în modul în care vă raportați la persoana iubită cât și în ceea ce privește concepția voastră despre relație.
Pentru cei care doresc o analiză completă a zonei sentimentale le recomand Raportul Evenimentele Anului.
