Astrospot

Horoscop Noiembrie 2018

Horoscop Fecioară noiembrie 2018

  • Cele mai bune zile în general: 2, 3, 11, 12, 21, 22, 29, 30
  • Cele mai stresante zile: 9, 10, 16, 17, 23, 24
  • Cele mai bune zile pentru dragoste: 4, 5, 6, 7, 8, 14, 15, 16, 17, 23, 24, 25, 26
  • Cele mai bune zile pentru bani: 4, 5, 8, 14, 15, 19, 23, 24, 27
  • Cele mai bune zile pentru carieră: 1, 9, 10, 19, 20, 23, 24, 27, 28

Aceasta este o lună cu multe evenimente și multe schimbări, dar mai ales pe plan intern. Veți vedea efectele externe mai târziu. Partea nocturnă (jumătatea inferioară) din astrograma voastră devine foarte puternică luna aceasta, iar puterea planetară este grupată la nadir (punctul cel mai de jos) din horoscopul vostru. Chiar planeta voastră care vă guvernează cariera, Mercur, petrece luna în casa patra, a casei și familiei, departe de casa lui naturală. Într-un tranzit major, Jupiter se va muta în casa a patra pe data de 8 noiembrie. Aceste semnale, așa cum am menționat în raportul anual, indică extinderea cercului familial, o mutare sau renovarea casei existente. De asemenea indică faptul că vă simțiți mai bine acasă. Din data de 22 noiembrie și Soarele va tranzita această zonă. Acest lucru va oferi primele semnale pentru evenimentele care vor urma în acest sector al vieții voastre. Este momentul să vă focalizați asupra unor obiective legate de cele menționate. Frații și/sau surorile au avut un an prosper, iar prosperitatea lor va crește și mai mult în următoarele douăsprezece luni (dar mai ales începând cu data de 22). Copiii devin mai interiorizați, s-ar putea să fie nevoie să le oferiți mai multă susținere.

Relațiile de cuplu se limpezesc

Relațiile de cuplu încep și ele să funcționeze mai bine. Luna trecută ambele planete care afectează această zonă au fost retrograde. În această lună au început să avanseze din nou. Venus (generic planeta iubirii) se deplasează înainte din data de 16 noiembrie, în timp ce Neptun, planeta care guvernează casa căsătoriei și parteneriatelor, începe să se miște înainte din data de 25 noiembrie. În consecință va exista mai multă claritate și neînțelegerile tind să se soluționeze. Cu claritate, veți lua deciziile corecte. Marte se mută în casa a șaptea la data de 16 noiembrie și rămâne acolo pentru restul lunii, complicând însă puțin lucrurile. Dacă puteți evita capcanele – furie, luptele de putere, nevoia de dominare – lucrurile pot decurge bine. Dacă nu, relația actuală poate fi mai agitată. Este însă o perioadă bună pentru a începe un proiect nou cu partenerul de viață.

Sănătatea și Uranus

Uranus, planeta care guvernează starea de sănătate, se mută înapoi în Berbec în data de 6 noiembrie. Evitați luarea de decizii importante legate de sănătate (sau care au legătură cu locul de muncă) acum.

Horoscop Fecioară noiembrie
Horoscop Fecioară Noiembrie 2018

Tot din rubrica Horoscop Noiembrie 2018

Toate articolele rubricii