Astrospot

Horoscop 2021

Horoscop Gemeni 2021

Zodia Gemeni  Caracteristici generale ale anului

În acest an vă puteți bucura de un progres stabil în care sunteți capabili să duceți la bun sfârșit planuri de lungă durată, iar preocupările de zi cu zi sunt sincronizate. Este o perioadă bună să vă ocupați de probleme practice deoarece puteți să vă integrați planurile în idealurile voastre. Extinderea unei afaceri sau dezvoltarea într-o direcție nouă sunt favorizate. Aveți un puternic simț al obligației, datoriei și responsabilității. Puteți să răspundeți nevoilor altora fără să aveți sentimentul de a compromite ceva important. Momentele petrecute în singurătate pot fi plăcute acum. Dacă ați fost nesiguri în legătură cu direcția voastră în viață, această perioadă vă va ajuta să vă cristalizați gândurile și intențiile.

Abordați expansiunea și creșterea dintr-o poziție pragmatică și cu prevedere. Tot ceea ce faceți, fiecare plan este caracterizat de prudență și prevedere. Sunteți interesați de ceea ce ar putea fi, dar această preocupare este bine echilibrată de grija față de ceea ce este acum. Nu sunteți nici idealiști, nici excesiv de conservator. Nu vă percepeți datoriile și obligațiile ca pe niște limitări în viața voastră, ci ca și modalități de a obține înțelepciune și maturitate. Acesta este un punct de vedere corect dar trebuie să vă echilibrați nevoia de libertate cu nevoia de a vă îndeplini atribuțiile pentru a putea să îl obțineți. Veți descoperi modalități prin care să vă transpuneți idealurile în realitate și acest lucru se datorează parțial faptului că puteți să vă dați seama care din scopurile și idealurile voastre sunt practice și care nu. Veți renunța la tot ceea ce nu este realist și veți munci pentru scopurile voastre cu foarte multă răbdare, punând baze solide pentru a obține succesul.

Acest an vă oferă o oportunitate de a construi ceva care să dureze în viață. Sunteți capabili de un progres ferm, dar această combinație pune accent pe stabilitatea în a construi în viață ceea ce doriți. Ca rezultat puteți să avansați rapid. Veți fi mai răbdători, mai echilibrați și pragmatici în implementarea ideilor voastre.

Trei eclipse vor marca în acest an zodia Gemenilor indicând schimbări la nivel personal, al manierei de a face lucrurile și provocări în ceea ce privește atitudinea față de diversele situații cu care vă confruntați în acest an. Prima eclipsă este o eclipsă de Lună în data de 26 mai și indică o situație legată de modul în care vă doriți să acționați, resursele de care dispuneți și capacitatea de a colabora cu ceilalți. Există un dezechilibru în această zonă în sensul în care s-ar putea să forțați lucrurile și să supraestimați capacitatea celorlalți de a se implica într-o anume situație. Este nevoie să conștientizați nevoia de a vă baza mai mult pe voi înșivă. De asemenea, s-ar putea să fie nevoie să vă repoziționați față de unele scopuri sau planuri pe termen lung. Încă nu este momentul să acționați în această direcție. A doua eclipsă vine să echilibreze cele menționate anterior și indică faptul că veți conștientiza modalitatea prin care puteți să obțineți ceea ce vă doriți. A treia eclipsă a acestui an, la începutul lunii decembrie, este o reactualizare a situațiilor anterioare și îi va afecta negativ doar pe cei care nu și-au cristalizat situațiile în momentele menționate anterior. Este, dacă vreți, o repetare a unor aspecte anterioare și o concluzie prin efectele sale.

Perioadele de retrogradare ale lui Mercur în acest an vor poziționa guvernatorul Gemenilor în zodii de aer, indicând o perioadă deosebit de importantă deoarece acestea răspund de zonele de comunicare, idei, mișcare, relaționare. Retrogradarea indică la nivel de acțiune blocaje, întârzieri, obstacole, dar ca și interpretare mai profundă se referă la revizuiri de atitudini, la a regândi anumite aspecte, la a schimba modele de comportament, a găsi modalități diferite de a face un lucru. Gemenii fiind un semn de aer, aceste retrogradări sunt cu atât mai importante. Va fi un an în care multe din atitudinile celor marcați de această zodie se vor schimba, vor fi îmbunătățite. Nu vom discuta aici particularitățile fiecărei retrogradări, acestea sunt disponibile în cadrul raportului Mercur în mișcare retrogradă disponibil gratuit pe site. Perioadele de retrogradare sunt: între 31 ianuarie și 21 februarie, Mercur este retrograd în Vărsător, între 30 mai și 22 iunie Mercur este retrograd în Gemeni și între 28 septembrie și 17 octombrie, Mercur este retrograd în Balanță.

Între 14 mai și 28 iulie va fi un timp pentru activitate personală intensă și vă veți strădui mult să mergeți înainte. Pericolul este să vă forțați prea mult să înaintați cu orice preț și în final să vedeți că acel succes v-a costat mai mult decât merita. Nerăbdarea de care s-ar putea să dați dovadă în aproape orice activitate poate să estompeze natura pozitivă a acestei influențe. Evitați exagerarea și încercați să vă mențineți simțul proporțiilor. Dacă puteți face acest lucru, veți reuși să realizați mult mai multe decât de obicei, veți putea să vă implicați în acțiuni față de care anterior manifestați reținere deoarece vi se păreau nepotrivite și puteți să luați inițiativa în situații în care alteori ați fi așteptat să fiți conduși de alții. Cu grijă, răbdare și autolimitări acolo unde este cazul, această influență este în general un semn de acțiune sincronizată și favorabilă, de obținere a avantajelor la momentul potrivit și aici nu este vorba de noroc, ci de talent și înțelegere. Dar toate acestea necesită pregătire deoarece acțiunile impulsive nu sunt eficiente în perioada menționată.

Horoscop financiar  Situația financiară

Pentru o perioadă scurtă în acest an Jupiter va intra în zodia Peștilor ceea ce aduce o îmbunătățire a situației financiare pentru cei marcați de semnul Gemenilor. Astfel, între 14 mai și 28 iulie puteți beneficia de recompense financiare pentru munca depusă anterior. Uneori este vorba de vânzarea unei afaceri, primirea unui avans pentru un proiect, valorificarea unor cunoștințe – deși este mult mai probabil ca acest tip de aspecte să se materializeze în anul următor, acum fiind vorba doar de o tatonare în aceste direcții. De asemenea, vor apărea oportunități de a vă extinde activitățile și pentru a câștiga mai mulți bani, însă inițial va fi nevoie să investiți. Trebuie să aveți grijă totuși la a păstra un echilibru între venituri și cheltuieli deoarece puteți să risipiți banii în același ritm în care îi câștigați. Uneori există o tentativă de dominare financiară care vă poate angaja în niște acțiuni nu tocmai benefice. Dacă vă utilizați cu grijă talentele financiare puteți să aveți o stare de bunăstare. În orice caz sumele vehiculate în această perioadă vor fi destul de mari.

O perioadă mai importantă este și între 24 aprilie și 11 iunie, când veți fi mult mai activi în ceea ce privește obținerea de venituri, mai ambițioși și vă doriți succesul financiar. Nu este neapărat o nevoie concretă, ci de multe ori este vorba de un impuls, de o identificare cu posesiunile voastre. A avea bani în această perioadă vă conferă un sentiment de valoare personală și o stare de bine. Aveți grijă să nu intrați în conflicte cu alții pe teme financiare și să nu cheltuiți în mod exagerat achiziționând lucruri care nu vă sunt neapărat necesare.

În ceea ce privește sumele de bani din alte surse diferite față de salariu, cele mai importante momente financiare ale anului sunt în jurul datei de 25 februarie când puteți primi o sumă de bani ca plată a unei datorii sau ca rezultat al unor acțiuni anterioare, la începutul lunii iunie, când riscul de a face o achiziție se va dovedi ulterior a fi o risipă, de asemenea pot exista discuții cu un partener legate de modul în care sunt gestionate sumele comune; în jurul datei de 6 septembrie când puteți valorifica anumite obiecte de valoare, primi o sumă de bani de la părinți sau în urma unor activități imobiliare; la finalul lunii octombrie nu este indicat să faceți investiții, de asemenea pot apărea unele cheltuieli legate de copii, persoana iubită sau un hobby, o vacanță și ultimul aspect important al acestui an, în jurul datei de 6 decembrie, când puteți beneficia de unele reduceri ale taxelor și impozitelor sau de recuperarea unor bani.

Începând cu 20 decembrie, Venus este retrogradă în Capricorn ceea ce atrage atenția asupra creditelor, datoriilor – nu este indicat să semnați contracte de această natură acum, evitați să dați sau să luați bani împrumut și pot exista rectificări și recalculări a unor taxe, credite etc. De asemenea, dacă plătiți chirie aceasta se poate modifica, iar dacă aveți de încasat bani pot exista întârzieri. Această retrogradare afectează și investițiile. Mai multe detalii veți găsi în raportul Venus în mișcare retrogradă.

Horoscop relații  Relații

Cele mai multe evenimente din punct de vedere al relațiilor vor avea loc în zona parteneriatelor, căsătoriei. Eclipsele care afectează semnul Gemenilor își vor lăsa amprenta și în acest sector și forțează găsirea unui echilibru între nevoile voastre și ale partenerului. În plus, prezența lui Jupiter în Vărsător pentru majoritatea anului, face ca această zonă să fie supusă unor schimbări. Referindu-ne la acest aspect, menționăm că partenerul vostru își va dori mai multă libertate în relația voastră în acest an. Acest lucru se poate întâmpla datorită faptului că este implicat în diverse activități la locul de muncă sau a unor aspecte care țin de relația voastră. Dorința voastră de exprimare, de a spune ce simțiți și cum vă simțiți, de a vă ocupa de propria persoană, pot declanșa două situații posibile. Dacă relația este una bună, și aspectele care vă preocupă sunt reale, va ieși la suprafață prietenia dintre voi și vă va susține în activitățile voastre și în ceea ce vă preocupă. Dacă însă acestea sunt exagerări sau relația voastră a acumulat o serie de probleme de-a lungul timpului care au rămas nerezolvate, probabil că acum se va distanța sau va trata aceste situații la un nivel impersonal. Nu este o idee bună să încercați să îl / o îngrădiți deoarece s-ar putea ca reacția sa să fie destul de extremă. De asemenea, este posibil ca anumite conjuncturi (călătorii, obligații de familie etc.) să vă pună în situația de a petrece un anumit timp despărțiți. Oricare ar fi situația, vă veți percepe partenerul de viață ca fiind mai imprevizibil, mai original și mai inventiv. Evenimente din viața sa îl vor face să își schimbe atitudinile brusc sau, uneori, chiar direcția în care se îndreaptă. Dacă nu sunteți implicați într-o astfel de relație cel mai probabil că în acest an vă veți orienta spre persoane libere, deschise și originale. O eventuală relație începe fie brusc și neașteptat, fie online și va avea un caracter destul de greu de anticipat. În orice caz nu va fi una convențională. Libertatea voastră individuală va fi extrem de importantă pentru fiecare dintre voi.

În perioada 14 mai și 28 iulie, situația va fi mai liniștită, partenerul de viață va trece printr-o etapă de interiorizare sau pot exista anumite probleme legate de părinții săi. În primul caz, ar fi indicat să îl lăsați să își cristalizeze gândurile și emoțiile, și dacă există probleme de rezolvat puteți interveni atunci, iar în al doilea, încercați să îl / o susțineți chiar dacă considerați că nu este necesar să se implice sau nu îi agreați în totalitate deciziile. Sunt puține șanse să vă asculte sau să vă înțeleagă punctul de vedere acum.

În ceea ce îi privește pe cei care nu sunt căsătoriți sau nu sunt implicați într-o relație serioasă, în acest an s-ar putea să caute iubirea ideală. Persoana cu care vă doriți să fiți trebuie să vă împărtășească idealurile, modul în care priviți lumea și vă va fi destul de dificil să o găsiți pentru că oricâte oportunități relaționale ar apărea veți avea senzația că se poate mai bine sau mai mult. Abordați relațiile cu entuziasm, însă acesta scade pe parcurs iar atunci când vă dați seama că nu corespund, predispoziția este de a vă îndrepta în altă direcție.

Dacă sunteți deja implicați într-o relație așteptările voastre în această zonă vor crește. Veți avea tendința de a analiza această relație în perspectiva a ceea ce vă doriți voi de la viață și în ce măsură vă simțiți împliniți. S-ar putea să aveți un oarecare sentiment de neîmplinire, însă dacă acesta este justificat sau nu, este discutabil și depinde în mare măsură și de celelalte aspecte. Încercați însă să evitați exagerările.  Posibilele probleme care apar între voi sunt mai degrabă chestiuni care țin de principii decât aspecte concrete. Sunteți însă capabili să fiți toleranți și să dați dovadă de înțelegere. Călătoriile alături de persoana iubită, experiențele culinare exotice sau contactul cu culturi străine s-ar putea să vă facă multă plăcere în această perioadă.

Dacă aveți copii, acesta este un an de expansiune pentru ei în care este necesar să îi încurajați să exploreze și să descopere lumea. Felul în care le dezvoltați principiile, moralitatea, în acest an va avea un efect deosebit de important pentru viitorul lor.

Horoscop muncă  Serviciu, carieră

În ceea ce privește cariera, dacă aveți propria voastră firmă, în acest an s-ar putea să fiți tentați de ideea extinderii, pot să apară aspecte legate de străinătate sau colaborări cu persoane străine și nu în ultimul rând, puteți să vă confruntați cu rezolvarea unor probleme legale. De asemenea, aspectul mai poate sugera (acolo unde este cazul), o fuziune. În ceea ce privește cariera poate apărea oportunitatea unor călătorii în străinătate sau a unor cursuri de specializare. Relațiile cu superiorii sunt în general plăcute și pot să îmbrace o formă de mentorat. În anumite cazuri poate fi vorba de orientarea carierei voastre într-o direcție care să se armonizeze cu concepțiile voastre de viață, cu credințele sau viziunea asupra lumii. Dacă există un dezacord la acest nivel vă puteți confrunta cu necesitatea luării unor decizii importante.

Între 14 mai 2021 – 28 iulie puteți beneficia de oportunități pentru a vă îndeplini scopurile profesionale și obiectivele sociale, dar trebuie să fiți prudenți deoarece vă veți dori extrem de multe în acest an și nevoia de putere, conducere sau afirmare poate deveni excesivă. Circumstanțele vă pot oferi ocazia să obțineți recunoașterea pe care o doriți, dar veți fi puși și în situația de a conștientiza că oportunitățile sunt mai frecvente pentru cei care dau dovadă de responsabilitate și răbdare și au experiență în domeniul respectiv. Odată ce începeți să vă dezvoltați autocontrolul și capacitatea de a conduce, puteți câștiga încrederea celorlalți și puteți progresa.  Puteți să vă regăsiți interesul într-un domeniu care v-a preocupat în trecut sau să vă implicați în mai multe ocupații în acest an. Este important să vă concentrați asupra scopurilor voastre majore. Dacă aveți propria afacere, acum succesul ei va depinde de felul în care o promovați și/sau (în cazul afacerilor care au legătură cu străinătatea) de relațiile voastre cu străinii. Acordați o mai mare atenție aspectelor legale.

În ceea ce privește activitatea la locul de muncă, la finalul lunii februarie puteți afla unele lucruri care să vă fie extrem de utile sau cineva vă oferă ajutorul în rezolvarea unor sarcini cu care ați rămas în urmă; la mijlocul lunii iunie, s-ar putea să încercați să obțineți o creștere salarială dar acest lucru poate stârni unele conflicte cu colegii. Nu este exclus să existe competiție, invidii. Fiți precauți. Începutul lunii septembrie indică o perioadă extrem de favorabilă pentru proiectele și sarcinile de la locul de muncă iar efectele se vor simți inclusiv la nivel financiar. Singura condiție – evitați să vă impuneți opiniile în fața superiorilor. La sfârșitul lunii octombrie creativitatea voastră nu este neapărat apreciată, optați pentru colaborarea cu colegii pentru a beneficia și de alte opinii. Începutul lunii decembrie indică o perioadă extrem de activă și benefică. Poate indica propunerea de a vi se atribui un nou proiect sau noi sarcini pentru anul următor și ținând cont de aspectele care se vor forma atunci, ar fi indicat să le acceptați deoarece puteți avansa din punct de vedere profesional. Tot ceea ce faceți în această perioadă vă va avantaja în anul care urmează.  Perioadele menționate ca fiind favorabile sunt și cele indicate pentru cei care își caută un loc de muncă.

Horoscop sănătate  Sănătate

Din punct de vedere medical, datorită eclipselor din acest an vor fi evidențiate problemele specifice zodiei – axa Gemeni – Săgetător (puteți citi pe site interpretările din astrologia medicală). De asemenea, prezența lui Uranus în Taur și aspectele pe care le face cu Saturn, indică posibile probleme legate de glanda tiroidă, stres, spasme și lipsă de calciu. Totodată aspectul indică necesitatea de a vă odihni suficient și de a trata cu seriozitate posibilele probleme. Vor exista trei date, în jurul primeia dintre ele pot apărea unele simptome, se ameliorează pentru a reveni sub o altă formă iar cu ocazia ultimului tranzit se pot agrava dacă nu ați făcut nimic în acest sens: primul moment este în luna februarie, al doilea în iunie, iar ultimul în decembrie.

Tot din rubrica Horoscop 2021

Toate articolele rubricii