În perioada 4 ianuarie – 7 martie și 28 mai – 3 august, Marte va tranzita zodia Scorpionului iar între 18 aprilie – 29 iunie se va afla în mișcare retrogradă în această zodie. În ceea ce privește retrogradarea lui Marte, puteți citi Horoscopul Marte Retrograd, disponibil gratuit pe site. Tranzitul lui Marte în Scorpion aduce atât oportunități romantice, șansa de a începe o nouă relație sentimentală însă generează și o tendință spre impulsivitate. Relațiile romantice existente pot deveni problematice. Trebuie să dai dovadă de obiectivitate și să îți consumi energia într-o manieră pozitivă, altfel poți declanșa conflicte. În relațiile sentimentale există o tendință de a fi agresiv din punct de vedere emoțional, fapt care poate duce la dispute între tine și persoana iubită. De cele mai multe ori este vorba de cine deține controlul în relație. Sub influența acestui aspect sunt frecvente șantajurile emoționale, manipulările. Există de asemenea riscul ca, în momentele de criză, când conflictele ajung la apogeu, să existe o atitudine de genul totul sau nimic. Este extrem de dificil de găsit un compromis iar presiunea în relații este adesea extrem de mare. Pentru a evita aceste situații, aplicarea unei interpretări alternative a acestui aspect este legată de începutul unor noi activități împreună cu persoana iubită, și-anume activități sportive, care presupun competiții, investiții comune sau acțiuni recreative și/sau care presupun creativitate pot detensiona energia marțiană și o pot redirecționa spre un scop constructiv. În jurul datei de 16 martie, cei care sunt singuri, pot întâlni pe cineva în timpul activităților zilnice, a călătoriilor prin oraș prin intermediul celor apropiați, care se va dovedi a fi mai mult decât o simplă cunoștință. Crește șansa de a începe o relație romantică. De asemenea, posibilele probleme menționate anterior, pot fi discutate și rezolvate. Un moment similar va mai exista la sfârșitul lunii iunie.
Luna Neagră în Scorpion
Despre Luna Neagră în Scorpion (din 21 mai) puteți citi aici sau în Horoscopul Luna Neagră, de asemenea disponibil gratuit, pe site.
Noiembrie: o relație importantă, dar grea
Luna noiembrie poate accentua dorința de a-ți exprima sentimentele, iar în anumite ocazii poate exista șansa de a atrage spre tine o persoană cu care poți avea o relație importantă, însă nu va fi o relație ușoară. Cel mai probabil este vorba de o relație constructivă în urma căreia vei câștiga înțelepciune și maturitate. Dificultatea principală în această perioadă “provine din sentimentele compulsive care nu îți lasă suficient spațiu de manevră și de a te ocupa de relație într-un mod potrivit. Deoarece acționezi compulsiv, sentimentele tale pot să o copleșească pe cealaltă persoană. Va trebui să încetinești puțin ritmul și să încerci să îți stăpânești entuziasmul. Dacă poți face acest lucru ușor, atunci aceasta poate fi o perioadă foarte bună pentru tine.” (acest fragment provine din Horoscopul Anual Personalizat)
Pentru cei care doresc o analiză completă a zonei sentimentale le recomand Raportul Evenimentele Anului.
