Astrospot

Horoscop săptămânal

Horoscop Vărsător 2–8 februarie 2013

Horoscop Vărsător2 februarie – 8 februarie 2013

Sâmbătă Venus intră în Vărsător :
Ești mult mai popular în această perioadă, simți nevoia de a fi plăcut și admirat. Ești plăcut, sociabil și prietenos. Te poți simți puțin mai leneș și mai indolent, ești tentat să cedezi cu ușurință plăcerilor personale. Ești mai receptiv la frumos. Îți place să socializezi acum. Este o perioadă de optimism, îți place să asculți muzică, să te uiți la filme etc.

Sâmbătă Marte intră în Pești :
Există o anumită impulsivitate în zona financiară. Ai o nevoie instinctivă și activă de a câștiga bani. În general este o predispoziție spre achiziții dar trebuie supravegheate extravaganța și pierderile, această perioadă fiind dominată de cheltuieli impulsive. Din punct de vedere pozitiv este un moment bun dacă ai de gând să începi un nou proiect financiar cu condiția să iei în calcul toți factorii. Rezultatele a ceea ce inițiezi acum se vor vedea peste aproximativ 8 luni.

Evită să intri în orice afacere financiară dubioasă. Înșelătoriile sunt peste tot în jurul tău. Este dificil să obții o imagine de ansamblu a finanțelor tale acum. Lucrurile nu sunt clare și nu poți să ai încredere în ceea ce ți se propune. De asemenea dacă încerci să obții ceva pe plan financiar te poți izbi de amânări sau neseriozitate. Nu este indicat să acționezi deschis și direct.

Mercur în Pești: atenție la bani

Marți Mercur intră în Pești :
Pe durata acestui tranzit, ești preocupat de probleme financiare și de afaceri legate de scopuri intelectuale, comerț, comunicare. Încearcă să nu te încurci în detalii și vei reuși să îți faci ordine în finanțe acum. O resursă importantă de care te poți folosi acum în chestiunile financiare este inteligența și mobilitatea de care poți da dovadă la acest capitol.

În această săptămână se conturează un aspect ceva mai dificil din punct de vedere financiar. Mercur este conjunct cu Neptun în zona care răspunde de finanțe ceea ce te predispune la pierderi materiale. Ai grijă să nu fii escrocat. Supraveghează-ți portofelul și conturile din bancă. Pe de altă parte, fiind Mercur implicat aici semnifică faptul că unele decizii financiare pot fi greșite. Ar fi bine să nu te pripești. Nu este exclus nici să te confrunți cu unele „coincidențe” sau situații mai bizare la acest nivel.

Optimism, prieteni noi și finanțe

Miercuri poate indica o perioadă de excese. Mulți tind să ia în greutate și s-ar putea să îți lipsească disciplina. Te simți destul de bine și ești încrezător, în unele cazuri fără un motiv anume. Dacă vrei să folosești acest timp în avantajul tău, rămâi deschis oportunităților care apar și folosește situațiile în avantajul tău. Ai capacitatea de a inspira încredere și optimism iar alții pot apela la tine pentru mediere.

Poți să întâlnești o persoană nouă de sex opus, iar ca rezultat te poți îndrăgosti. Investițiile recente merg bine.  Îți crește popularitatea. Apar prieteni noi în viața ta care îți deschid oportunități noi și modalități de a privi lumea. Ai șansa să formezi prieteni mai pe gustul tău.

Spre sfârșitul săptămânii ai grijă în practicile financiar-contabile. Nu fii tentat să faci nereguli sau să te pripești în privința finanțelor. Iei decizii importante în privința finanțelor acum; este un aspect bun pentru evaluarea bugetului și reducerea pierderilor deoarece ești foarte atent la detaliile fine. Din alt punct de vedere încearcă să îți stăpânești nervozitatea pentru a nu crea o totală dezordine în acest domeniu. Rămâne la latitudinea ta sub ce formă folosești această energie. Poți primi niște vești legate de bani sau poți semna un contract financiar.

Tot din rubrica Horoscop săptămânal

Toate articolele rubricii