Astrospot

Manual

Horoscopul zilnic: cum se calculează și ce arată

Ce este horoscopul zilnic?

Horoscopul zilnic reprezintă aspectele cu orbul cel mai mic pe care o planetă la momentul realizării horoscopului le face cu planetele sau cuspidele caselor din astrograma natală. Și acum, să explicăm. Fiecare dintre noi are o astrograma natală, poziția planetelor în momentul nașterii la locul nașterii. Dar poziția acestora, așa cum se vede de pe Pământ este în continuă schimbare. Să ne imaginăm că imortalizăm, asemeni unei poze, pozițiile din momentul nașterii și peste ele suprapunem pozițiile din ziua în care vrem să realizăm horoscopul.

Pentru exemplificare, să privim poza de mai jos:

Horoscop zilnic

Ceea ce este delimitat de cercul interior reprezintă astrograma natală, cel exterior indică astrograma momentului. Aspectele care se realizează vor constitui horoscopul momentului sau horoscopul zilnic. Trebuie să menționăm că într-un moment există mult mai multe aspecte față de cele descrise în horoscopul zilnic, dar acestea sunt influențe pe termen mai lung. Spre exemplu, trecem printr-o perioadă de câteva luni în care ne simțim bine, suntem plini de energie pentru că Jupiter este conjunct cu Soarele, dar această influență este de durată și nu o vom menționa în horoscopul zilnic pentru că ea singură nu va produce evenimente, însă atunci când alte planete mai rapide (Soarele, Luna, Mercur, Venus, Marte) o influențează, ea ne va provoca să acționăm. Aceste atitudini și influențe sunt descrise în horoscopul zilnic. Celelalte, le puteți citi în horoscopul săptămânal sau în cel anual.

Ce este horoscopul zilnic în funcție de zodii?

În loc de astrograma natală, în mijloc se va lua în considerare o astrogramă fără planete, având pe ascendent zodia pentru care realizăm astrograma și considerând doar influența pozițiilor planetelor din momentul respectiv față de casele astrologice (considerate în acest caz egale). Poți citi mai multe despre case aici. Din cauza modului în care este realizat, de cele mai multe ori, un horoscop generalizat, se va potrivi mult mai bine dacă este citit în funcție de ascendent sau o combinație de zodie – ascendent. În aceeași manieră se procedează și pentru horoscopul anual.

Pe astrospot.ro puteți să citiți zilnic horoscopul personalizat sau pe cel dedicat fiecărei zodii în parte.

Tot din rubrica Manual

Toate articolele rubricii