Lilith era în mitologia sumeriană demonul furtunii asociată cu vântul și aducătoare de boală și moarte. Primele informații datează din anii 4000 IC. Se spunea despre ea că era periculoasă pentru copii și femei. „LYL” în akkadiană înseamnă noapte, iar traducerea literală semnifică „ființă/demon nocturn feminin” deși inscripțiile cuneiforme în care apare „Lilit” și „Lilitu”se referă la vânturi aducătoare de boli. Textele sumeriene spun că zeița Inanna a trimis o prostituată frumoasă și seducătoare pentru a face bărbații să rătăcească. Ulterior este menționată într-o serie de texte ebraice inclusiv în Manuscrisele de la Marea Moartă alături de demoni și spiritele îngerilor distrugători având aceeași misiune. În Biblie este menționată în Isaia 34:14 și în traducerile românești o găsim sub numele de „năluca nopții”. În cultura populară ebraică o regăsim în numeroase povești și variații. Una dintre ele o descrie ca fiind prima femeie creată de Dumnezeu pentru ca Adam să nu fie singur („Fantezii Rabinice: Povestiri narate în literatura ebraică” – Alfabetul lui Ben Sirah). Se spune că Lilith a fost creată din murdărie și sedimente în loc de pământ. După creație Lilith și Adam au început să se certe acesta dorind să o domine. Lilith a invocat Numele Domnului (numele care nu poate fi rostit) și a fugit. Dumnezeu a trimis trei îngeri după ea: Senoy, Sansenoy și Semangelof să o aducă înapoi. Îngerii i-au spus să se întoarcă altfel va muri. Iar ea a răspuns: „Cum să mor când Dumnezeu mi-a zis că am în grijă de copiii nou născuți: de băieți până la 8 zile și de fete până în a 20-a zi. Dacă voi vedea numele vostru scris pe o amuletă deasupra unui copil îl voi cruța.” Cu aceasta au fost de acord dar Dumnezeu a pedepsit-o ca 100 din copiii ei demonici să piară în fiecare zi.
Cele două creații ale femeii în Geneza
În Biblie în Geneza 1:27 se menționează că Dumnezeu a făcut omul după propria sa imagine: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.” deci a făcut bărbatul și femeia în același timp. Apoi în Geneza 2:18-25 apare o a doua poveste:
2:18″Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” „
2:21″Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, și omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui și a închis carnea la locul ei. „
2:22″Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om. „
Această discrepanță legată de dispariția acelei prime femei este explicată de textele ebraice menționate anterior.
De la mit la punctul astrologic Lilith
Cam acestea ar fi câteva din cele mai importante menționări ale lui Lilith în istorie. Din punct de vedere astronomic în anul 1898 Dr. Georg Waltemath, în Hamburg a anunțat descoperirea unui nou corp ceresc, o nouă lună care orbitează în jurul pământului. În ciuda calculelor corpul ceresc nu a putut fi observat. Cu toate acestea a fost inclus în tabelul de efemeride și numit „Lilith”. Lilith nu este un corp propriu zis ci un punct în spațiu în jurul căruia orbitează Luna (orbita Lunii nefiind circulară, ci eliptică). Astrologii francezi foloseau acest punct de aproape 100 de ani. Deși din punct de vedere astronomic Lilith a fost uitată destul de repede datorită inexistenței sale fizice, ea și-a ocupat locul în astrologie. Numită Luna Neagră și asociată cu legendele și miturile ebraice, se află cumva în opoziția Lunii care reprezintă maternitatea și feminitatea într-un sens pozitiv. Astrologii moderni au reinterpretat influența lui Lilith și ea reprezintă în viziunea lor natura ascunsă, subconștientul, partea din noi pe care o ignorăm. Dintr-un motiv necunoscut puterea sa feminină și dorința de libertate sunt arareori explorate poate din ignoranta cunoașterii mitului original. Frater Rikb a făcut o analiză a poziției lui Lilith în astrograma unor femei căutând să regăsească aceste trăsături și a observat o poziționare favorabilă în cazul acelora cu un caracter puternic și independente. Lilith stă într-o zodie aproximativ 9 luni (mi se pare interesantă asocierea cu numărul lunilor de graviditate) și nu este niciodată retrogradă.
Ce reprezintă Luna Neagră pentru femei și bărbați
Deci dacă ar fi să analizăm din punct de vedere al povestirilor, Luna Neagră reprezintă în cazul femeilor: provocarea (zeița sumeriană a furtunii), senzualitatea și puterea de seducție (prostituata Inannei), dorința de control (cearta cu Adam), răzvrătirea și independența (fuga din Rai) iar în cazul bărbaților: slăbiciunea (tentația), dependența, provocarea și vulnerabilitatea și toate acestea adânc ascunse în subconștientul nostru („Luna” care nu se vede) ne afectează fără să le înțelegem pe deplin.