
Locul în care îți petreci ziua de naștere are o deosebită importanță în astrologie. În fiecare an, când Soarele ajunge în poziția în care era la naștere (adică în preajma zilei de naștere +/- o zi), se ia în considerare astrograma acelui moment pentru a vedea ce fel de an te așteaptă. Aceasta este „Solara” ta, iar metoda este una dintre cele mai exacte oferind informații detaliate despre toate aspectele vieții tale de la ziua ta din anul respectiv până la ziua ta următoare.
Dacă într-un an îți dorești anumite lucruri iar aspectele indicate de această astrogramă nu te avantajează, poți să îți petreci ziua de naștere în alt loc și să îmbunătățești situația respectivă. Însă este o regulă – câștigi ceva însă acele aspecte provocatoare vor fi într-o altă zonă a vieții tale. Spre exemplu, dacă îți dorești să avansezi la serviciu și ai aspecte negative, poți să călătorești de ziua ta și „să muți” acele aspecte în casa care ține de străinătate. Nu vei mai călători în acel an însă vei obține ceea ce îți dorești în carieră.
Această metodă este prezentată de Jean-Baptiste Morin de Villefranche (1583-1656) în lucrarea sa Astrologia Gallica alături de un set de reguli care trebuie luate în considerare atunci când se analizează o solară.
Dacă dorești să afli câteva informații despre solara ta poți face acest lucru aici.
Și iată un exemplu concret în care se poate observa cum funcționează cele de mai sus (textele reprezintă fragmente din raportul de solara disponibil pe site) :
Doi frați gemeni Grant Horace (4 iulie 1965, 00:30, Augusta, GA) și Grant Harvey (4 iulie 1965, 00:45, Augusta, GA), jucători de baschet, în anul 1999 unul dintre ei este transferat la altă echipă iar celălalt renunță la carieră. Fiecare dintre ei și-a petrecut solara în alt oraș și iată cum arată:

Grant Horace (Ziua de naștere în Orlando, Fl – 1998-1999)
În ceea ce privește munca acesta este un an de autoperfecționare. Atâta timp cât vei evita mândria exagerată și îți vei accepta limitele vei avea posibilitatea de a-ți îmbunătăți talentele și aptitudinile și de a obține o poziție de comandă. Vei dori să îți organizezi mai bine sarcinile pentru creșterea eficienței. Evită conflictele cu persoanele aflate în poziții de autoritate sau care îți sunt superioare pe scara ierarhică la muncă. Îți vei dori ca munca ta să îți facă plăcere și să fie apreciată la adevărata ei valoare; vei căuta să excelezi în ceea ce faci și poți fi chiar orgolios când vine vorba de munca ta.
În relațiile cu colegii pot apărea conflicte de personalitate sau ciocniri de ego. Poți avea ușoare tendințe dominatoare față de colegi. Este favorizată însă colaborarea creativă. Dacă ai subordonați aceștia vor dori să se facă remarcați datorită muncii pe care o depun și așteaptă recunoaștere.
Dacă în acest an îți cauți un loc de muncă sunt favorizate domeniile care țin de creativitate, sport, asistență socială sau orice alt tip de muncă în care poți să îți dezvolți talentele sau îți oferă o poziție de superioritate.
S-ar putea să existe o tendință de expansiune exagerată în domeniul profesional sau în afacerile personale în acest an. S-ar putea să fii subiectul discriminării profesionale, religioase sau culturale. Pot apărea conflicte etice sau morale între activitățile tale profesionale sau modul în care te ocupi de afacerile tale și principii. Există tendința de a lua prea multe lucruri drept o garanție. Trebuie să eviți cheltuielile nenecesare sau investițiile pe care nu le poți acoperi.
Saturn influențează favorabil Mijlocul Cerului: Ideile pentru avansare profesională și stabilizare a carierei sau a afacerilor personale pot să caracterizeze acest an. Poți să obții un progres stabil atât în carieră cât și în afaceri (după caz). Beneficiile profesionale pot veni prin persoane mai în vârstă care dețin autoritatea sau o formă de putere. Poți avea parte de o creștere a responsabilităților tale profesionale. Deseori se adoptă o atitudine conservatoare din punct de vedere profesional. Ambiția ta pentru a obține succesul sau un anume statut este crescută și te poate determina să te implici în afacerile unei corporații, parteneriate, guvern sau politică sau să îți asumi responsabilități suplimentare.

Grant Harvey (Ziua de naștere în Philadelphia, Pa – 1998-1999)
Există posibilitatea ca în acest an sa îți conștientizezi restricțiile la locul de munca sau legate de responsabilitățile pe care le ai în această direcție și să te simți limitat, ca activitatea ta să fie obositoare sau să nu ai suficientă răbdare și existența unor obstacole sau întârzieri în căutarea unui serviciu.
Cauze: Predispoziția de a te simți limitat și restricționat în acest an se datorează faptului că încă nu ai învățat să te ocupi de energia saturniană. Se poate ca până acum să fi avut senzația ca poți obține lucrurile cu mai multă ușurință iar conjunctura actuală să fie nouă pentru tine sau să nu se armonizeze cu personalitatea ta. Încearcă să nu îți creezi daune în domeniul tău de activitate.
Poți avea parte de întreruperi în activitate generate de diverse cauze sau de situații stresante la locul de munca sau îți vei dori o schimbare generala legată de locul de munca. Pot fi introduse tehnici și metode noi de munca cu care îți este greu să te acomodezi. În cazul în care nu apar schimbări majore îți va fi mult mai dificil să accepți rutina, relațiile cu colegii pot deveni instabile sau s-ar putea ca unii dintre ei să plece.
Cauze: Poți avea stări de anxietate legate de viitor deoarece planurile tale trec printr-o schimbare majoră. Acesta fie este un proces care are loc chiar după ziua ta sau gradual pe tot parcursul anului. Noile tale nevoi și dorințe vor produce implicit schimbări în activitatea ta la locul de munca. Totuși uneori s-ar putea ca deciziile tale să fie pripite, să ajungi să te simți depășit de situație iar consecințele să nu fie cele mai potrivite. Uneori aspectul semnifică că ești afectat negativ în activitatea pe care o desfășori de schimbările sociale care au loc la nivel de țară.
Sunt destul de comune situațiile de confuzie, nesiguranta, zvonuri sau sentimentul ca nu te poți baza pe anumite lucruri când vine vorba de munca. Îți este greu să îți găsești un scop sau să vezi cu claritate direcția în care te îndrepți în anumite momente. S-ar putea ca în anumite cazuri și dacă nu sunt alte aspecte care să te stimuleze, interesul tău față de activitatea pe care o desfășori sa scadă.
Cauze: Poți să ai o perioadă de nesiguranță în legătură cu direcția ta în viata și dacă acum îți cauți un loc de munca acest lucru poate să îți cauzeze indecizii. În relațiile cu superiorii la locul de munca există posibilitatea de a nu înțelege cu exactitate ce se așteaptă de la tine și acest lucru îți creează confuzie în desfășurarea activității.
Și diferența majoră:
Poți experimenta o perioadă de nesiguranță în legătură cu cariera ta, cu obiectivele tale sociale sau cu deciziile majore pe care trebuie să le iei. S-ar putea ca actuala ta poziție la locul de muncă să fie instabilă mai ales dacă ți-au parvenit zvonuri, ai parte de situații confuze sau amânări în proiectele pe care trebuie să le realizezi. Această nesiguranță te poate face să nu știi exact ce anume trebuie să faci sau ce îți dorești și chiar dacă te hotărăști s-ar putea să ai senzația ca nu există garanții pentru ceea ce vrei tu să faci. Pentru a depăși aceste situații va fi nevoie să îți regăsești încrederea în tine și să te rupi de influențele externe renunțând la ceea ce nu îți este necesar. S-ar putea să manifești anumite tendințe de a te sustrage în fața obstacolelor deoarece ai senzația ca nu le poți depăși ceea ce este probabil fals și nu faci decât să te autolimitezi. – și în fața acestor situații el decide să renunțe.