Astrospot

AstroJurnal

Balanța

Constelația, care inițial era formată din Ghearele Scorpionului, este cea mai tânără din Zodiac și singura care nu este reprezentată de o creatură vie. În Mitologia Greaca, constelația reprezenta Balanta lui Astraea (identificata cu Fecioara), zeita justiției.  Astraea era fiica lui Zeus și a lui Themis sau, după alte mituri, a lui Astraeus și Eos. Este ultima zeiță care a trăit printre muritori și care s-a retras printre stele cu balanța în mână.

Și iată câteva dintre miturile care pot fi asociate Balanței:

Poate cel mai reprezentativ este cel  prezentat în cartea „Astrology for Lovers” de Liz Greene, despre Tiresias, profetul orb. Tiresias, fiind favorizat de zeița Hera a avut șansa să observe un miracol: doi șerpi care se împerecheau în grădina sacră a zeiței. El a întrebat-o pe zeiță care dintre ei simte cea mai mare plăcere, iar ea neștiind să îi dea un răspuns, i-a dat favoarea de a-și petrece o parte din viață ca femeie pentru a putea experimenta ambele senzații. La sfârșitul acestei perioade el a redevenit bărbat și a fost chemat de către Zeus și Hera pentru a răspunde la întrebarea cine simte mai multă plăcere: bărbatul sau femeia? La început a încercat să fie diplomat, deoarece orice răspuns ar fi dat urma să ofenseze pe cineva. Dar în final el spune adevărul – faptul că femeia resimte mai multă plăcere – iar Zeus, înfuriat că îi este insultată vanitatea masculină, îl orbește. În Grecia antică orbirea este de multe ori simbol pentru „vederea interioară” și astfel el devine un profet.

Polaritatea bărbat – femeie, comparația, sunt metafore bune pentru zodia Balanței. Pentru Balanța nu este vorba doar de a găsi relația perfectă, iubirea perfectă, ci de a îmbina lucrurile opuse cu darul diplomației sale. Balanța vrea experiența completă. Se oglindește prin celălalt, simte prin celălalt dar toate acestea trecute prin prisma rațiunii și a comparației. Și de aici uneori nehotărârea sau oscilarea Balanțelor care poate duce la situații nefavorabile căci așa cum spune Valens, cântărind prea mult ajungi să îți dorești  ceea ce au alții sau să pierzi ceea ce ai câștigat prima oară.

Funerarii — BalanțăÎn ritualurile din Egiptul antic pentru viața următoare există o balanță care cântărea sufletele morților. Anubis cântărea inima celor decedați în comparație cu pana lui Ma’at, zeița adevărului și justiției.

În mitologia greacă, Balanța reprezintă Carul de Aur al lui Hades. Povestea răpirii Persephonei este un mit grecesc bine cunoscut. Hades era fratele lui Zeus și al lui Poseidon, stăpân peste lumea subterană. Carul său de aur era tras de patru cai negri și îl folosea pentru a călători în lumea de deasupra pentru a seduce nimfe. Acest lucru până când a văzut-o pe Persephona, fiica lui Demetra și a lui Zeus. Odată ce a răpit-o pe Persephona („Cea care curmă lumina”) lumea de sus s-a schimbat. Demetra era zeița agriculturii și a lucrurilor care cresc.

Adânc sub pământ, Hades deținea toate bogățiile minerale, dar obiectul său favorit a fost un dar de la Ciclopi: un coif care-l face invizibil. Hades este atât de îndrăgostit de frumusețea Persephonei, încât el o vrea pentru el, așa că o ia cu forța jos în regatul său, pentru a deveni regina a lumii subterane. Demetra jelește pentru fiica ei pierdută și cere ajutor celorlalți zei.

Theseus și Peiritheus coboară la Hades în căutarea Persephonei, dar nu au succes. De fapt, ei sunt ținuți în captivitate de Hades, și Heracles este trimis pentru a-i salva. El îl poate aduce înapoi doar pe Theseus; Peiritheus este condamnat să rămână pentru totdeauna în lumea subterana.
Demetra este atât de distrasă de pierderea fiicei ei încât și-a neglijat îndatoririle și toată vegetația s-a vestejit. O mare secetă se extinde în lumea de deasupra. Zeus devine iritat, pentru că el așteaptă un tribut și, în cazul în care seceta continuă tributul lui nu va veni. Unele versiuni îi atribuie lui Zeus un motiv mai nobil pentru care o ajută pe sora sa: faptul că el asemeni Demetrei iși dorește să rectifice pierderea ei. În orice caz, el îl convinge pe Hades, fratele său, să renunțe la Persephona, astfel încât Lumea de la suprafață să poată deveni din nou verde și luxuriantă.

Răpirea — BalanțăRegula lui Zeus este că ea trebuie să își împartă timpul între lumea de sus și cea subterana pentru totdeauna; patru luni din an ea trebuie să rămână cu soțul ei, în timp ce în restul anului ea o poate vizita pe mama ei, în lumea de la suprafață. Astfel, în fiecare an, lumea se retrage pentru o perioadă de timp într-un loc rece până la 21 martie, atunci când Persephonei îi este permis să iasă din Lumea subterana și  aduce primăvara cu ea.

Astfel, Balanța trebuie să mențină echilibrul. Atrasă ca într-un vârtej de ideea parteneriatului, a căsătoriei sau a relaționării este necesar pentru ea să-și mențină personalitatea și să nu își piardă identitatea în aceste călătorii. În același timp este un liant, unește masculinul cu femininul, acționează ca un intermediar și se regăsește în ambele ipostaze. Și totuși de multe ori va recunoaște în sine conflicte adânci fie că este vorba de intelect și emoții, de spiritualitate și materialism, de masculinitate și feminitate care de fapt, reprezintă conflicte profunde din viața. Și pe măsură ce tânjește să se regăsească pe linia din mijloc el poate deveni cel care restabilește echilibrul.

Bibliografie:

Dictionary of Greek and Roman Biography and Mythology
„Astrology for Lovers” de Liz Greene
https://en.allexperts.com/e/h/he/hesperides.htm

Tot din rubrica AstroJurnal

Toate articolele rubricii