Plăcerea primei întâlniri, fluturii în stomac, bucuria descoperirii celuilalt – etape atât de râvnite și așteptate de fiecare. Dar ce faci când odată cu trecerea anilor relațiile mor? Și mai ales, de ce mor? Îmi propun să caut răspunsul la această întrebare din punct de vedere al astrologiei.
Cu toții am trecut prin toate etapele unei relații măcar o dată în viață. Faptul că Jupiter, planeta bunăvoinței este cea care aduce șansa unei întâlniri este un lucru bine știut, însă cum îl primim pe Saturn în casa inimii noastre?
Casa a 5-a, casa romantismului
Casa a 5-a este în general casa plăcerilor, a distracțiilor, a copiilor, exprimării de sine, speculației și investițiilor. O paletă destul de largă de interpretări pentru o singură casă. Însă această zonă a astrogramei este reflecția Soarelui, simbolul propriului ego, a sinelui și a unicității fiecăruia, locul unde ideile, dorințele și sentimentele capătă o formă concretă fără necesitatea unui compromis. Adesea este interpretată ca și casa iubirii însă mai corect ar fi casa romantismului căci este zona în care ne proiectăm identitatea fără a fi influențați de altcineva, iar iubirea în acest context este calea spre noi înșine. Casa a 5-a este casa Leului iar iubirea asociată cu această casă poate fi egoistă din cauza unei aparente centrări pe sine, este iubirea înainte de a învăța compromisul însă această centrare pe sine este mai degrabă o căutare a sinelui în centrul ființei noastre. Este o iubire dramatică, importantă, fiecare pare a fi ultima și prin care încercăm să ne înțelegem propria semnificație în păienjenișul relațiilor.
Saturn și procesul de individuație
Când Saturn își lasă amprenta pe această zonă se creează o barieră temporară între persoana în sine și conștientizarea sa. Știi cine ești, cum ești însă ți se pare că te privești din exterior. Te simți copilul neiubit sau neînțeles, forțat de viață să crească prea devreme. Ceea ce până acum părea o joacă devine o povară, ceea ce era cald devine rece, ceea ce era aproape se îndepărtează. Și te trezești desenând schematic portretul persoanei iubite ce altădată era o pictură renascentistă. De ce? Pentru că ceea ce puțini înțeleg este faptul că acum trebuie să te regăsești pe tine însuți. Să te reconstruiești bucată cu bucată asemeni unui templu. Ai fost vizitat de stăpânul timpului, de Kronos și ai aflat că îmbătrânești, că toți ne naștem cu termen de expirare. Este procesul de individuație. Înțelepciune și rafinare, nu îmbătrânire și declin. Conceptul de individuație îi aparține lui Carl Gustav Jung – întemeietorul psihologiei analitice – care la începutul secolului al XX-lea spunea că însăși rațiunea de a fi a omului este individuația. Ai mai auzit vorbindu-se de viața ca drum și de importanța mai degrabă a drumului decât a punctului de sosire. Jung spune tocmai asta: că esențialul este drumul. Drumul este de fapt opera vieții noastre, ceea ce devenim în timp ce încercăm să facem diverse lucruri. Individuația, așa cum o explică Jung, este un proces de dezvoltare continuă, de acumulare pe parcursul întregii vieți. Este și un proces creator: pe măsură ce ne integrăm partea subconștientă, pe măsură ce învățăm despre noi și ne acceptăm așa cum suntem, ne creăm. Ne desăvârșim.
Psihologia lui Jung este o psihologie a dezvoltării. Se crede într-o dezvoltare continuă pe tot parcursul vieții. Dacă viața noastră ar fi un grafic, linia ar tot urca pe măsură ce acumulăm zile, întâmplări și acceptări. Nu există o vârstă a creșterii, una a maturității și una a declinului. Există o singură vârstă: a devenirii.
Cum supraviețuiește iubirea
Și cum va supraviețui emoția, iubirea, fantezia în această lume matematică? Cum o vei regăsi ? În simplele momente ale vieții. Saturn n-a fost întotdeauna cel care neagă, cel care ia sau cel care distruge. Înainte ca nevoile unei organizări sociale să fure din bucuria acestei lumi, Saturn era și enigmatic, îi plăceau râsetele și voioșia, simplu și grijului. Nu o spun eu, a spus-o Valens (8 februarie 120 -175) atunci când descria zodia pe care o guvernează (Capricornul). Și-aici e și răspunsul: întorcându-te la lucrurile simple, la bucuria unui moment, la zâmbetul unei clipe. Cei care nu știu să aprecieze picătura de timp sunt cei care lasă uneori iubirea să moară.