Astrospot

AstroJurnal

Marte inconjunct Uranus: alegeri sau ajustări?

Inconjunctie — Marte inconjunct Uranus: Alegeri sau ajustări?6 mai 2012 – 8 mai 2012

Ce este inconjuncția

În astrologie, un aspect de 150 de grade se numește inconjuncție. De multe ori trecut cu vederea sau tratat cu superficialitate, problemele pe care le ridică sunt de multe ori la fel de importante ca și cele ale aspectelor principale. Într-o astrogramă natală, un astfel de aspect indică zone din viața persoanei respective pe care tinde să le separe și-acest lucru se întâmplă pentru că în cadrul tranzitelor, se produce următorul lucru: atunci când o planetă de tranzit se află la 90 de grade de una din planetele implicate (făcând un aspect de pătrat) face cu cealaltă un aspect de sextil (60 de grade) sau un trigon (în funcție de poziția pe arc – pe cel mai mic sau pe cel mai mare a cercului – a planetei care face aspectele), deci vom avea în același timp o situație care funcționează favorabil însă și o provocare sau un obstacol lansat de pătrat. În acel moment trebuie să iei o decizie și fie vei alege să tratezi cele două probleme separat (deși de multe ori ele par să se interconecteze la un anumit nivel) sau vei reuși să faci ajustările necesare pentru a găsi un echilibru în viața ta. Un alt aspect care poate fi generat de planetele de tranzit este opoziția cu una dintre planete și semi-sextilul cu cealaltă, în acest caz cel mai probabil este să simți opoziția sub forma unui eveniment negativ iar sextilul va funcționa ca o soluție pe care o ai la îndemână. Depinde de fiecare cum alege să trateze aceste probleme și să le rezolve însă în principal un astfel de aspect astrologic naște provocarea de a integra sau de a alege.

Se spune că cele două planete aflate în acest aspect „nu se înțeleg reciproc”, ai tendința de a considera că situațiile nu au legătură una cu cealaltă, dar să examinăm totuși semnele care se află în acest aspect într-un exemplu cu care ne confruntăm în aceste zile:

Berbec – Fecioara: aici avem energia impulsivă, dornică de acțiune a Berbecului, curajul și egocentrismul său și dorința de a analiza, timiditatea, capacitatea de a se dedica altora a Fecioarei. Atunci când se formează un aspect venind dinspre Gemeni (sextil cu Berbecul și pătrat cu Fecioara) întâlnim de cele mai multe ori impulsivitatea și curajul Berbecului care tinde să acționeze și să se izbească de problemele practice sau lipsa de elemente (pe care tocmai din cauza acestei impulsivități le-a ignorat) generate de pătratul cu zodia Fecioarei. Sau, din contra, atunci când aspectul se produce dinspre Rac persoana aflată sub această influență ratează acțiunea și tinde să se ocupe exclusiv de detaliile problemei. Ei bine, în ambele cazuri cel afectat de acest aspect trebuie să găsească elementul comun al problemei, să aleagă să nu ignore niciuna dintre situațiile cu care se confruntă și să găsească soluția cea mai bună. Însă cum vei face acest lucru când lucrurile par să nu aibă nimic în comun? În funcție de celelalte planete care influențează acest aspect.

Uranus în Berbec, Marte în Fecioară

În această perioadă Uranus din Berbec este inconjunct cu Marte din Fecioară. Primul vorbește despre dorința de libertate personală, despre independență, a fi spontan și a te ocupa de tine însuți în cel mai rebel mod, însă Marte în Fecioară punctează necesitatea de a te ocupa de aspecte practice ale vieții, care au legătură cu munca, cu ceilalți. Și-atunci ce anume vei alege? Răspunsul în această situație vine de la Pluto care este în pătrat cu Uranus din Berbec și indică faptul că o astfel de atitudine (cea specifică lui Uranus în Berbec și descrisă mai sus) îți va dăuna din punct de vedere profesional sau al relațiilor cu superiorii, în timp ce a te ocupa de influența marțiană îți poate aduce avansarea caci Pluto este în trigon cu Marte. Totuși ideal ar fi să nu separi aceste două domenii, să încerci să îți manifești originalitatea pe care ți-o cere acel Uranus prin munca ta. Folosește-te de sclipirile geniale pe care ți le oferă Uranus și echilibrează impulsivitatea cu planificarea. Fecioara este cea de-a 6-a zodie de la Berbec, ceea ce înseamnă că trebuie să „lucrezi” la energia planetei din Berbec, să o prelucrezi iar Berbecul este cea de-a 8-a zodie de la Fecioară indicând nevoia de a transforma energia lui Marte în Fecioară, de a merge dincolo de suprafață.

Cum se resimte aspectul pentru fiecare zodie

Berbec: Situațiile legate de muncă nu trebuie tratate cu superficialitate, dacă în această perioadă întâmpini un conflict trebuie să găsești o modalitate de a descoperi care este adevărata sa sursă, ce se ascunde dincolo de suprafață iar în acest sens, folosește-ți intuiția, originalitatea și încearcă să faci lucrurile într-un mod diferit. Dacă nu vei ține cont de ceilalți și vei încerca să faci doar ceea ce îți dorești, cel mai probabil vei declanșa o situație destul de tensionata care te va dezavantaja. De asemenea în ceea ce privește sănătatea, asumarea de riscuri inutile – va avea consecințe.

Taur: S-ar putea să treci printr-o perioadă mai dificilă în zona relațiilor sentimentale. Există o tendință de critică. Dacă tu ești cel criticat acest lucru te va irita și te vei simți frustrat, evită însă să răspunzi în aceeași manieră și încearcă să înțelegi care este cauza. Dacă tu ești cel nemulțumit ar fi mai bine să încerci să îți dai seama care este contribuția ta la situația creată. De asemenea pot apărea probleme în relațiile cu copiii. Dacă ai investiții evită să acționezi sub impuls sau „de teamă că” se va întâmpla un anumit lucru.

Gemeni: Problemele sunt cel mai adesea fie legate de familia ta, de o proprietate sau de starea ta emoțională. Te simți destul de frustrat și ai dori să te exprimi mult mai liber. Ceea ce se întâmplă acum în viața ta te poate determina să îți schimbi planurile de viitor însă trebuie să conștientizezi că tocmai această dorință de libertate a ta poate fi cauza conflictelor sau a problemelor tale din acest moment. Încearcă să înțelegi ca pentru a fi liber și a-ți clădi viitorul pe care ți-l dorești ai nevoie să îți clădești o bază solidă și să te desprinzi de anumite lucruri din trecut care nu te mai reprezintă sau nu sunt în concordanta cu scopurile tale.

Rac: S-ar putea să te simți destul de frustrat în activitățile tale zilnice și în parte acest lucru se poate datora faptului ca acorzi atenție tuturor detaliilor. Pe de altă parte nu agreezi să fii supravegheat sau să ți se impună ceva. Acestea sunt cele două aspecte ale vieții tale care trebuie ajustate acum. Dacă vei reuși să îți exprimi punctul de vedere cu claritate și să îl susții cu argumente, s-ar putea să ți se acorde mai multă libertate în relația cu superiorii. În cazul în care au loc însă schimbări la acest nivel, încearcă să pui lucrurile în ordine pentru a nu te aglomera. De asemenea poți să fii prins într-o situație de familie între tatăl tău și alte rude. Și în aceasta situație este indicat să cauți un echilibru.

Leu: Pentru Lei acest aspect se realizează pe zona 2-9 și are legătură cu situația financiară și principiile sau orice ține de străinătate, lege, educație, publicare. Dorința de a te exprima deschis și fără a ține cont de consecințe îți poate provoca pagube financiare însă dacă în loc să îți afirmi crezul ai alege să te folosești de ceea ce dispui pentru a implementa anumite schimbări ai putea să obții mult mai multe. În cazul în care este vorba de un nou proiect financiar – ascultă-ți intuiția. Informațiile noi pot fi extrem de utile.

Fecioara: Probabil că în aceste zile faptul că îți dorești mai multă independenta financiară te poate face să fii mai impulsiv, mai critic atât față de tine cât și față de ceilalți. Ideal ar fi să te folosești de resursele pe care le ai la dispoziție și pe care alții ți le pot oferi pentru un nou început în ceea ce privește dezvoltarea ta personală la orice nivel sau în orice domeniu. Evită să te expui unor situații de risc însă deoarece te vei confrunta cu multe situații instabile și într-o oarecare măsură pot exista consecințe neașteptate.

Balanta: Nevoia de libertate a partenerului tău de viata sau schimbările din relațiile tale sociale pot să genereze acum o stare profundă de disconfort și de anxietate. Ceea ce este indicat să înțelegi în aceste momente este faptul ca ai nevoie de o perioadă de liniște și izolare pentru a putea să te adaptezi acestor schimbări. Doar înțelegând care este cauza acestor temeri în fața schimbărilor poți să depășești momentul și să iei deciziile potrivite. Dacă vei acționa pripit, răspunsurile tale vor fi dictate de subconștient și s-ar putea să nu fie cele mai potrivite în fața acestor situații.

Scorpion: Pentru Scorpion aspectul este legat de libertatea la locul de munca sau de relațiile cu colegii. Poate fi vorba de schimbările la locul de munca care pot genera conflicte în colectiv însă atitudinea potrivita este aceea de a începe un nou proiect alături de ceialalti. Pe de altă parte se pune problema modului în care ceea ce faci îți afectează viitorul. Ți-ai dori să începi ceva pe termen lung însă acest lucru pare să îți afecteze libertatea la munca sau nu îți permite să te exprimi așa cum ți-ai dori. Dacă ești pregătit însă să faci acele schimbări necesare și să ți le asumi, inițiativele începute acum pot să îți aducă rezultate favorabile în următorii 2 ani.

Săgetător: Un conflict cu superiorii nu îți permite să te exprimi așa cum ți-ai dori. Nu cumva însă cauza acestui conflict este tocmai faptul ca nu ai ținut cont de consecințe atunci când ți-ai expus punctul de vedere sau ai acționat într-un anume fel? Trebuie să găsești o cale să armonizezi aceste zone ale vieții tale și probabil cea mai potrivită modalitate este aceea de a te folosi de originalitatea ta, de capacitatea de a te adapta la noile situații pentru a putea fi privit de alții asemeni unui lider.

Capricorn: Aspectul este extrem de acut pentru cei care au relații cu străinătatea sau cu persoanele străine. Schimbările din țara natală sau cele legate de afacerile legale pot să producă neînțelegeri în situațiile care necesită interacțiunea cu persoane din alte țări. Sunt două zone diferite ca și cultura, ca și mentalitate sau ca și mod de operare. Ceea ce tine de tine este prezentarea acestor schimbări într-o lumină care să te avantajeze și capacitatea ta de a te desprinde de vechile tipare. Indiferent de zona problemelor tale în acest moment (etice, morale, educative sau legale) este timpul să îți schimbi atitudinea și să îți planifici acțiunile viitoare.

Vărsător: Nu este momentul să vorbești înainte de a cunoaște toate datele problemei. Dacă ai făcut acest lucru cel mai probabil ai declanșat o situație de criza cu posibilitatea unor sancțiuni sau pierderi financiare. Soluția constă în capacitatea ta de a-ți folosi intuiția și de a înțelege ceea ce este dincolo de aparențe. Atenție în călătorii deoarece există riscul de conflicte sau mici accidente în trafic. Dacă reacționezi fără să iei în calcul toți factorii s-ar putea să te trezești acuzat dediverse lucruri, uneori chiar pe nedrept.

Pești: Problemele sunt legate se zona de partaneriate și finanțe. Situația financiară este destul de instabila, schimbătoare sau pot apărea unele evenimente neașteptate iar acest lucru poate să te determine să adopți o atitudine critica față de un partener. Trebuie însă să înțelegi care este cauza reală a acestor schimbări și ce anume poți tu să faci. O altă situație posibilă este legată de un partener care trece printr-o situație critica datorită propriei sale impulsivități. Nu este indicat să critici acea impulsivitate ci să găsești cauza care l-a determinat să ia anumite decizii pentru că tot acolo se găsește și soluția.

Tot din rubrica AstroJurnal

Toate articolele rubricii