Astrospot

Dieta

Scorpion: dietă și nutriție

Stil alimentar

Ca iubitor al extremelor, Scorpionul poate avea preferințe de genul dulciurilor copilăriei, ardei iute și usturoi, însă pe măsură ce avansează în vârstă învață moderația privindu-i pe alții și încercând să evite fie deprivarea sau îmbuibarea. Nu este vorba atât de mult despre ceea ce mănâncă, cât despre cantitate și când. Cel mai mare atu al Scorpionului este că poate să adopte cea mai strictă dietă și să se țină de ea atât cât dorește. Însă aceeași tărie îl poate ține și într-un cerc vicios de a mânca exagerat – nu renunță până când nu termină tot. Nu este genul care să asculte de nutriționist, de doctor sau de altcineva. Orice schimbări va face trebuie să vină dintr-o convingere personală.

Atunci când te simți nesigur, deprimat sau demoralizat ai tendința de a pune un scaun în fața frigiderului și de a nu-l muta de-acolo până când nu ai golit totul. O variantă extrem de avantajoasă pentru tine ar fi exercițiile fizice care te-ar ajuta să îți canalizezi frustrarea în ceva sănătos. Cel mai dificil lucru însă, pentru tine, este moderația. La prima vedere moderația pare patetică, neatractivă, plictisitoare, însă dacă o aplici pe lucrurile care îți plac (ciocolată, alcool, pizza, spaghete, shaorma etc.) poți să obții ceea ce vrei și să arăți și bine. Luând porții mai mici din tot ceea ce îți place nu te privează de plăcere, doar face ca totul să fie mai puțin toxic.

Din cauza acestei atitudini când vine vorba de hrană, puteți beneficia enorm doar prin adoptarea a câtorva obiceiuri simple. În primul rând nu țineți mâncarea la vedere, atunci când intrați în bucătărie să nu vedeți în primul rând alimentele. Nu vă faceți provizii. În al treilea rând, scăpați de cadourile ispititoare pe care le primiți. Chiar dacă nu este politicos, este mai sănătos să evitați cutia cu bomboane de ciocolată pe care ați primit-o sau prăjitura de la vecini pentru că acest gen de cadouri vă pot da peste cap întreaga dietă.

Vă sunt recomandate condimentele cum ar fi ardeiul iute, chili, pentru că acestea ajută la circulație, vă eliberează sinusurile și reprezintă un stimulent sănătos pentru corp și minte. De asemenea, vă încetinesc atunci când mâncați. Sucul de afine este bun pentru infecțiile urinare la care cei marcați de acest semn sunt predispuși. Atunci când aveți poftă de dulciuri, ciocolata neagră vă poate oferi bună dispoziție.

Dieta recomandată: dieta hormonală

O dietă cu puține grăsimi, puține calorii, însă echilibrată în ceea ce privește vitaminele și mineralele și cu un aport ridicat de zinc, omega 3, vitamina B3, magneziu și arginină, care vor stimula nivelul hormonilor și va ajuta în același timp să pierdeți în greutate. Această dietă poate fi utilă și pentru fertilitate sau pentru combaterea sindromului premenstrual și pentru a ajuta la menopauză.

Mic dejun și gustări:

Pentru micul dejun este simplu: în fiecare dimineață un bol de cereale cu lapte degresat sau semidegresat. Un mic dejun zilnic vă stimulează metabolismul, iar cerealele vă oferă vitamine și minerale. Un pahar de suc de portocale și un amestec de semințe (dovleac, floarea-soarelui) vă ajută organismul să absoarbă cu mai multă ușurință acești nutrienți.

În 2 zile diferite puteți să vă bucurați și de un desert însă renunțați la gustări. Deserturi: spumă de ciocolată, salata de fructe tropicale, iaurt cu miere și ghimbir.

Puteți să luați până la max. 3 gustări pe zi și nu trebuie să fie mai mari decât palma voastră: brânză degresată, bucățele de soia (nuggets), un fruct, legume tăiate bucățele mici cu hummus, nuci și semințe, un iaurt degresat.

Dieta Scorpion

*Pentru 4 persoane: se încălzește cuptorul la 200 de grade; se fierb 700g de cartofi noi, se usucă și se răcesc 5 min; se amestecă cu jumătate dintr-un sos făcut din 50 ml ulei de măsline, 2 lingurițe de suc de lămâie, 2 lingurițe de miere și 2 lingurițe de muștar apoi se coc 25 de min la cuptor; separat se coc nucile 3-4 min (atenție să nu le ardeți) la cuptor; se opărește sparanghelul (16-24 bucăți) 6-7 min și se toarnă peste el cealaltă jumătate de sos; într-un vas se pun 80g frunze de spanac, cartofii, 100g brânză de capră tăiată cuburi și asparagusul; la sfârșit se adaugă 6 ridichi tăiate, 1 ou fiert și nucile.

**Tăiați o conopidă și o opăriți. Într-un vas amestecați crema de brânză cu 1/2 cutie brânză degresată de vaci și 50g de branza Cheddar. Adaugati o mână de ierburi proaspete tăiate cum ar fi pătrunjel și arpagic. Se adaugă sare și piper după gust. Se amestecă și se pun peste conopida, se coc 10 minute, se mai adaugă puțină brânză Cheddar rasă și se pun la cuptor până când brânza se rumenește. Se servește cu salata verde și roșii proaspete.

***Se topesc 15g unt și se adaugă 15g faina, se prăjește 1 min amestecând continuu. Se trage de pe foc și adaugă treptat 125ml lapte; se pune înapoi pe foc și se fierbe pana se întărește (2-3 min); Se ia vasul de pe foc și se pune carnea de crab (340g amestec), chilli (1 ardei verde iute tăiat), 1 lămâie verde tăiată, 1 linguriță de ghimbir ras, sare și piper și 30g de pesmet; se amestecă și se lasă să se răcească. Din compoziție se fac chifteluțe, se dau prin ou și pesmet, se lasă 20 min, după care se prăjesc.

Exerciții

Voi aveți nevoie de provocări și să simțiți că mergeți până la limită, însă trebuie să evitați să vă epuizați. Trebuie să găsiți intensitatea fără repetiții plictisitoare sau durata foarte mare. În principiu în cazul vostru poate fi vorba de orice sport atâta timp cât cineva vă provoacă sau vreți să depășiți un record, este însă destul de dificil de menținut constanța sau de a vă modera. Încercați să nu depășiți 45 de minute de sport pe zi (în cazul în care nu sunteți sportivi de performanță sau nu intenționați să ajungeți) însă să nu faceți pauze de mai multe zile fără a face mișcare.

Acest articol este recomandat pentru cei care au ascendentul în Scorpion.

Cura de slăbire Scorpion

Tot din rubrica Dieta

Toate articolele rubricii